joi, 4 decembrie 2014


"A fost odata un biet copilas al carui tata, cizmarul Djugaswili dintr-un cuib indepartat al Georgiei, isi parasi nevasta si copilul. Mama, o croitoreasa, isi sustinu baiatul, pe cat putu, il dadu la o scoala si apoi la un seminar de preoti. Acolo, el invata dogmatica, liturghia, serviciul divin, ramase un primitiv si ura pe Rusi. 

Fu eliminat din seminar si se inscrise la social-democrati, trecu la comunism si redacta foile partidului. Fu arestat de sase ori si dus in Siberia, de unde fugi de sase ori. Deveni teroristul partidului sau, organiza atacuri impotriva filialelor bancare, asupra transporturilor de bani, pe care ii varsa in casa partidului. Pe vremea cand Lenin si Trotzki luptau pentru victoria sistemului sovietic, el nu fu vazut nicaierea; abia dupa ce capatara puterea, se ivi si el.

Inabusi in sange rascoala compatriotilor din Caucaz - el, georgianul, care avea atata ura pentru Rusi. In zadar fura vorbele din testamentul lui Lenin, in zadar fura dovezile ca nu valoreaza nimic ca teoretician, cultura, ganditor, orator si scriitor - forta sa brutala de organizator invinse.Astazi el e tarul rosu ... Stalin."

Textul de mai sus este reprodus din "Lumea ilustrata, calendar pe anul 1933,anul XL". Iata ca la momentul anului 1933, romanii il percepeau pe Stalin exact asa cum l-a retinut si istoria ulterior. Practic este o scurta biografie a lui Stalin scrisa intr-un almanah din anii '30 ai secolului trecut.

Trei amanunte despre Stalin sunt surprinzatoare:
  1. ura sa pentru rusi
  2. a fost inscris la un seminar teologic 
  3. initial nu a fost comunist ci social-democrat!? 
Daca Stalin a fost initial social-democrat atunci de la ce ne putem astepta de la social-democratii din politica romaneasca a zilelor noastre?

Sursa:

[1]"Lumea ilustrata, calendar pe anul 1933,anul XL"


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea juridica pentru comentariile pe care le faceti pe acest site va apartine exclusiv dumneavoastra

Postări populare

Lista mea de bloguri

Comentarii