marți, 15 iulie 2014



Trebuie sa mentionam de la bun inceput ca teoria nu ne apartine nou ci lui Michael Harris si am gasit-o expusa pe site-ul sau adaptfast.com. In acest moment site-ul nu mai este activ dar se poate inca accesa arhiva acestuia: http://web.archive.org/web/20110202151835/http://adaptfast.com/

Dupa cum am aratat in articolul precedent "Danezii, descendentii geto-dacilor", a existat o migratie a geto-dacilor din zona Marii Negre care a ajuns pana in Scandinavia. Michael Harris, a analizat aceasta migratie din punct de vedere gentic si a ajuns la o concluzie surprinzatoare. Tribul Anglilor, de pe actualul teritoriu al Danemarcei sta la baza intemeierii a mai multor regate europene in Anglia, Franta sau Ucraina.

Migratia populatiei cu haplogrup I1a



In timp ce pentru tribul Anglilor (Anglii) sunt valabile si alte tipuri de haplogrupuri, stramosii daci ai danezilor descind din oameni care apartin celor cu haplogrupul I1, specific zonei Estului Mijlociu. Hartile de mai sus ilustreaza migratiile populatiilor cu haplogrupurile I1 si Ia1 conform Proiectului National Genografic.

Analizele genetice facute conform Proiectului National Genografic au dezvaluit ca a avut loc o migratie a unei populatii cu haplogrupul I1 dinspre Estul Mijlociu, trecand prin provincia antica a Daciei si de acolo pana pe teritoriul Frantei. In zona centrala a Frantei se constata o mutatie Ia1 si o migratie ulterioara catre insulele Britanice si catre Scandinavia.

Michael Harris afirma ca danezii sunt descendentii unei migratii masive catre Scandinavia care au avut loc în timpul secolelor timpurii din regiunile de vest ale Mării Negre.Unii cercetători cred că această migrare a fost declanșată de opresiunea Imperiului Roman din această regiune, inclusiv serviciul militar forțat. Michael Harris remarca de asemenea ca tot din aceasta zona, regiunea Dunarii, au plecat si gotii pe care ii considera o natiune legata de daci si face referire la "Getica" lui Jordanes (Originea si faptele gotilor/getilor).

Cronica Regilor de Alba (Alba este denumirea in limba scotiana "gaelic" (limba celtica) pentru Scotia) este un manuscript realizat in jurul anului 1000 si ofera detalii interesante despre daci.Textul original a fost scris în Scoția, probabil în secolul al XI-lea, la scurt timp după domnia lui Kenneth al II-lea. Autorul indică faptul că dacii au fost progeniturile goților care s-au gândit să fie numiti după Magog, fiul lui Iafet.

"Ei au fost o rasa curajoasa si foarte puternica, cu corpuri masive si raspandind teroare cu felul lor de armura."

De asemenea, interesant este ca același manuscris oferă detalii cu privire la primii conducători din Scoția descendenti din tribul Anglilor. Kenneth Mac Alpin este privit ca primul rege de Alba, care a cucerit aproape toata Pictavia in jurul anului 843. 

"Cu toate acestea Pictavia a fost numita după picți pe care, așa cum am spus, Kenneth a distrus-o. Pentru Dumnezeu, să-i pedepsească pentru vina si răutatea lor ... "

Sa revenim insa la migratia dacilor in regiunea care este astazi Danemarca. Conform cercetatorilor, diferite triburi geto-dacice si traci din actualele regiuni dunarene ale Romaniei si Bulgariei, dacii de la nord de Dunare si  tracii de la sud de Dunare au migrat catre Scandinavia. 

Dacii s-au asezat in regiunea care astazi reprezinta Danemarca moderna si in nord-vestul Germaniei. Dacii si-au numit noua patrie Dacia, in onoarea regiunii din Estul Europei care le-a fost pana atunci casa.

Tribul tracilor Svear ( Latina:Suiones) s-au asezat in regiunea care astazi este Suedia moderna. Suedia si-a luat pana si numele de la acest trib trac ( Sverige sau Svea Rike, in suedeza insemnand regatul lui Svea).

Insa migratia geto-dacilor si a tracilor in nordul Europei a inlaturat populatia nativa din acele zone. In Suedia, exista dovezi care sugereaza ca tribul tracilor a indepartat populatia nativa din teritoriul in care s-au asezat.

Dacii se pare ca au facut si ei acelasi lucru pentru a putea elibera si coloniza teritoriul dorite dar exista dovezi care sugereaza ca dacii au incercat sa coexiste sau sa se integreze in interiorul populatiilor native. Dr. David Faux oferă un argument convingător că în timp ce dacii au indepartat în mod clar Celtii Cimbri, cu tribul Anglilor(Anglii) au acceptat partial sa coexiste si sa-i asimileze.

Iutii, impreuna cu Anglii si Saxonii, navigand pe Marea Nordului au invadat Marea Britanie in secolul IV, absorbind sau distrugand popoarele celtice de acolo si punand bazele civilizatiei anglo-saxone. Conform cercetarilor dr. David Faux anglii si iutii constituiau descendentii geto-dacilor. Si iata cum arata intr-adevar invadatorii geto-daci din Danemarca, cei care au debarcat primii si au atacat coastele insulelor britanice sunt reprezentati asa:



Uitati-va atent in zonele incercuite cu rosu si o sa spuneti ca parca vedeti dacii de pe columna lui Traian ce au coborat si ataca plaja Britaniei. Reprezentarile grafice sunt intr-adevar uimitoare si misterul asupra dacilor nu face in acest fel decat sa sporeasca si mai mult.



La prima vedere parca nici nu-ti vine sa crezi ca aceasta imagine este din insulele britanice ci de undeva din Dacia noastra.



Alta data am fi ignorat aceasta imagine dar vazand-o ne revin in minte cuvintele despre daci din Cronica Regilor de Alba :  "Ei au fost o rasa curajoasa si foarte puternica, cu corpuri masive si raspandind teroare cu felul lor de armura."

Asta o fi oare armura care raspandeste teroare printre dusmani? ( Armura cu solzi sau cu zale(?) a razboinucului din imagine ranit de o sageata in abdomen.)



Acestia sunt soldati Foederati din tribul Anglilor si primii dintre ei au ajuns in secolul IV in estul Britaniei. Insasi numele Angliei este derivat de la tribul Angliglor care s-au stabilit si au intemeiat "East Anglia". Ca Foederati, Anglii erau considerati supusi sau vasali ai Imperiului Roman si faceau parte uneori din trupele auxiliare ale armatei Imperiului Roman.





Priviti la svastica din imagine. Este un stravechi simbol religios intalnit in zonele locuite de daci, deci cunoscut si folosit de catre geto-daci. Acest simbol a fost gasit in Romania si in Ucraina pe vase de ceramica sau pe alte obiecte descoperite de catre arheologi.






Sursa:

1) http://web.archive.org/web/20110202151835/http://adaptfast.com/

1 comentarii:

  1. Dragonul getic de la capătul curelelor anglo-saxone
    Piesele denumite "strap-end", capete de curea, erau concepute pentru partea terminală a unei curele plate din material textil sau piele. Aveau un rol multiplu: acela de a împiedica cureaua să se desfacă în mod accidental şi nedorit, erau articole ornamentale şi decorative, precum şi, foarte probabil, erau utilizate ca amulete, cu rol de protecţie. Sunt realizate din aliaj de cupru iar una sau ambele fețe pot fi decorate. În general, există două părţi: un capăt terminal iar la partea opusă un capăt destinat ataşării de curea prin intermediul unor nituri. Practic, două plăci metalice turnate prindeau la mijloc cureaua, fiind apoi nituite împreună. Această parte metalică proteja capătul liber a curelei şi asigura o greutate care determina capătul benzii din pânză sau a curelei din piele să stea întins, în poziţie verticală şi astfel împiedicând cureaua să se desfacă.
    Primele reprezentări ale acestor piese - capete de curea - se află în manuscrisele carolingiene (Biblia Viviană, Evangheliile de Aur), fiind ataşate la curelele de legătură care compuneau centurile de care erau prinse săbiile războinicilor descrişi la mijlocul secolului al IX.
    Conform unei clasificări în funcţie de tipologie şi perioada în care au fost produse, întocmită de Gabor Thomas, lector la Universitatea din Kent - Departamentul de Studii Clasice şi Arheologice, în lucrarea "A Survey of Late Anglo-Saxon and Viking-Age Strap-Ends from Britain", cea mai comună varietate a acestor piese este reprezentată de clasa capetelor de curea cu terminaţie zoomorfă (strap-end Class A), caracterizată prin prezenţa capului de lup, văzut de sus, căruia i s-a acordat o atenţie deosebită, în special caracteristicilor faciale, inclusiv urechilor, ochilor şi botului. O altă trăsătură stilistică este elaborarea zonei cuprinse între niturile care prindeau cureaua şi protoma zoomorfă, o zonă similară coamei lupului din alcătuirea brăţărilor getice. Această zonă a păstrat, ca într-o capsulă a timpului, scopul iniţial al acestor obiecte a căror formă sugerează dragonul getic, şi anume acela de obiecte utilizate în ritualuri magico-religioase. Acest spaţiu este încărcat de elemente ale simbolisticii de regenerare infinită, de nemurire: romburile pielii de şarpe, rozeta spiralată sau stelată, palmeta, rinceau, cerbul sau căprioara.
    Dacă lăsăm imaginaţia să zboare, putem vedea capul de lup reprezentat la extremitatea acestor piese, coama purtând simbolistica Pomului Vieţii şi cureaua din piele sau material textil, "fluturând" în timp ce războinicul se mişca cu repeziciune în iureşul luptei. Iar centura era împodobită cu o mulţime de asemenea "dragoni" care, asemenea urletului dragonului getic, zăngăneau lovindu-se unul de celălalt, producând un sunet asemănător armelor încleştate.
    https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-9-2-dragonul-getic-de-la-capatul-curelelor-anglo-saxone

    RăspundețiȘtergere

Responsabilitatea juridica pentru comentariile pe care le faceti pe acest site va apartine exclusiv dumneavoastra

Postări populare

Lista mea de bloguri

Comentarii