luni, 20 iulie 2015


Traim vremuri in care tradarea de tara este "sport national" si principalele criterii pe baza carora sunt alesi cei care vor ocupa cele mai inalte functii in stat sunt antiromanismul, arivismul, lipsa de patriotism si alte asemenea "calitati". In Romania, se observa mai bine ca niciunde in alta parte, o internationalizare fortata a celor mai inalte functii din aparatul de stat.

 Am ajuns sa vedem in ultimul timp numiti sefi la servicii secrete doar personaje care au avut legaturi cu fundatiile si plosnitariile lui George Soros, tradatori de neam si de tara. La fel ca in perioada in care cominternistii au avut cea mai mare putere in Romania, iar cei care conduceau tara erau numiti cu predilectie dintre alogeni sau tradatori, la fel si astazi ne sunt bagate pe gat personaje de acelasi gen.

Astazi se va decide daca MRU va fi sau nu votat de catre Parlamentul Romaniei, pentru a ocupa functia de sef al Serviciului de Informatii Externe. Chiar nu se mai gasesc sefi pentru serviciile secrete care sa nu aiba legaturi cu fundatiile lui Soros? Dupa Hellvig la SRI, sa urmeze oare MRU la SIE? Votarea lui MRU ar fi inca o mare rusine! Ne vom alege oare astazi cu tradatorul "Buhai Kobe" la SIE?

 In primul rand vreau sa-mi exprim o opinie personala despre Mihai Razvan Ungureanu : este un tradator de tara , un anti-roman , un arivist in orice regim politic, o sluga a lui Soros si a intereselor ocultei mondiale. In calitatea sa de ministru de externe a afisat langa biroul sau portretul Anei Pauker. Cu toate ca i s-a cerut indepartarea acelui portret Mihai Razvan Ungureanu a refuzat acea cerere venita din partea celor de la AAAPE.

 Amintirea celor torturati si ucisi cu sange rece la ordinele Anei Pauker nu face pentru Mihai Razvan Ungureanu nici cat o ceapa degerata. Ana Pauker ( Hannah Rabinsohn ) face parte din galeria marilor calai ai neamului romanesc si se face vinovata de mai multe atrocitati , crime si abuzuri. Revolutia “flanelistilor sionisti” din ’89 il gaseste pe Mihai Razvan Ungureanu la conducerea Uniunii Studentilor Comunisti din Romania. Primele sale aparitii in viata publica sunt legate de numele lui Iosif Sava.

 Cariera si studiile lui Mihai Razvan Ungureanu sunt strans legate de organizatiile si fundatiile lui Soros si de cele iudaice ale lui Mark Rich (un alt personaj sinistru de care este legata mafia rusa si nu numai , suspectat de catre FBI de spalare de bani pentru oligarhia rusa , crima organizata si de colaborare cu Mossad , serviciul secret al Israelului). De altfel doar din simpla postura de lider a organizatiilor lui Soros este numit in functia de ministru de externe al Romaniei , fara sa fi avut pana atunci nimic de spus in viata politica.

 Deci simpla sa apartenenta la organizatiile lui Soros l-au facut eligibil pentru postul de ministru de externe al Romaniei. Volumul trei al cartii lui Cornel Dan Niculae, “Politica Filo-Sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii “ este ilustrat pe coperta cu poza ministrului Ungureanu cu mainile pe Zidul Plangerii si cu chipa pe cap.

 Nicolae Ulieru , omul care a avut cel mai lung mandat de purtator de cuvant al SRI, il acuza pe Mihai Razvan Ungureanu de tradare nationala sustinand ca atunci cand s-a incercat racolarea lui MRU de catre SRI un serviciu strain si stat strain a intervenit pentru a bloca aceasta racolare. Acelasi Ulieru il acuza pe MRU ca a facilitat intrarea unui avocat cu legaturi israeliene la Omar Hayssam in celula fara ca procurorul de caz sa ii dea aprobare.

Cititi si: Admiratorul Anei Pauker, numit consilier prezidential?

Sursa - Glasul.info

20 Jul 2015

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea juridica pentru comentariile pe care le faceti pe acest site va apartine exclusiv dumneavoastra

:) :)) ;(( :-) =)) ;( ;-( :d :-d @-) :p :o :>) (o) [-( :-? (p) :-s (m) 8-) :-t :-b b-( :-# =p~ $-) (b) (f) x-) (k) (h) (c) cheer
Click to see the code!
To insert emoticon you must added at least one space before the code.

Postări populare

Lista mea de bloguri

Comentarii

  • Anonymous
    Anonymous 10 Feb 2020 08:51 AM

    Anti vaccinuri. Viața e proprietatea mea! Eu nu cred în porcariile lor! PUNCT.

  • Anonymous
    Anonymous 31 Aug 2018 06:16 AM

    Buna ziua,citesc acum articolul privind rugaciunea Tatal nostru, publicat de blogul Dumneavoastra in...

  • Anonymous
    Anonymous 11 Jan 2018 02:09 AM

    Alanii mai exista șâ azi,unu din ei sânt io.Foarti puțâni am rămas,cum se zice că oseții șâ sarmații...

  • Stefan
    Stefan 05 Jan 2018 08:31 AM

    Dragonul getic de la capătul curelelor anglo-saxonePiesele denumite "strap-end", capete de...

  • Anonymous
    Anonymous 06 Sep 2017 10:14 AM

    Ar fi ceva tareal

  • GEORGEVICI MIHAIL
    GEORGEVICI MIHAIL 27 Sep 2016 11:46 AM

    Dovada ca nu intamplator se sustin, unul pe altul!Dovada ca nu intamplator se sustin, unul pe altul,...

  • jan
    jan 01 Aug 2016 00:09 AM

    Fraerilor,va-ati deconspirat. Acum mafia iudeo-masonica va va lua probabil in evidenfta......

  • Anonymous
    Anonymous 28 Jun 2016 10:27 PM

    Bai pişatule tu ştii câte trebuie sa înghita romîncele in Austria cu toate dementele alea ca să poat...

  • Anonymous
    Anonymous 27 Jun 2016 11:49 AM

    Dar poate face o înțelegere cu guvernele țărilor unde au emigrat românii să facă și salariile după R...

  • Anonymous
    Anonymous 27 Jun 2016 01:40 AM

    Cu to tii ar trebui sa urmam exemplul Angliei. Sa ramane in UE doar Fanta si Germania. Apoi sa ved...