A plecat dintre noi un mare nationalist

A plecat dintre noi un mare naționalist, Vlad Hogea, prietenul și camaradul meu. Dumnezeu să-l odihnească! A plecat dintre noi un mare naționalist, Vlad Gabriel Hogea, care pe 9 ianuarie 2015 ar fi împlinit 38 de ani. A plecat la cele veșnice subit, cu mult înainte de vreme, lăsând în urmă o familie sfâșiată de durere și colegi de idei și de credință care nu-l voi uita niciodată.

A fost unul din promotorii Partidului România Unită, fiind alături de mine în acest sens încă din 2012. A muncit până în ultima clipă pentru renașterea naționalismului românesc și pentru unificarea forțelor în această direcție. Între anii 2000 și 2008 a fost deputat în Parlamentul României, iar în 2005 a fost euroobservator la Parlamentul European.

A avut o intensă activitate publicistică, și-a luat doctoratul în istorie și a luptat mereu pentru respectarea României și a valorilor acestui popor. A realizat și o emisiune de neuitat la Antena 2, intitulată ”Filmul sau viața”, pe care mulți dintre noi și-o aminteau cu drag, dar, de azi înainte, ne-o vom aminti cu durere în suflet.

Alături de toată echipa Partidului România Unită transmit condoleanțe familiei sale lovite de o asemenea tragedie! Fetița sa are numai câteva luni, dar într-o bună zi va înțelege moștenirea lăsată de Vlad Hogea și va fi mândră de cel care a fost tatăl său... Îl plângem cu toții pe cel care a plecat atât de tânăr dintre noi în a treia zi de Crăciun. Dumnezeu să-l odihnească! P.S. Cred că cea mai bună rememorare a gânditorului și scriitorului naționalist care era Vlad Hogea este să preiau aici ultimul său text publicat chiar pe 25 decembrie și intitulat ”Decalog Naţionalist”:

”Conceptul de naţiune ne duce cu gândul la ideea de putere politică. Cu cât e la mijloc mai multă putere, cu atât se evidenţiază legătura dintre naţiune şi stat. Naţiunea modernă este o comunitate care, pe cale de normalitate, tinde să producă un stat de sine stătător; bineînţeles, o uniune convenţională nu este o ţară. În Estul Europei, la începutul Secolului XX se ajunsese la concluzia că: “Noi, slavii, distingem cu greu statul de naţiune”, făcându-se chiar o clasificare a naţiunilor, pe acest criteriu: “Există culturi-naţiuni şi state-naţiuni”. De atunci se acceptă concluzia că naţiunea culturală pune accentul pe etnie, limbă, istorie comună, iar naţiunea politică este aceea în care cetăţenia are o importanţă mai mare decât identitatea etnică. S-ar putea spune chiar că istoria autodeterminării este istoria formării naţiunilor şi a spargerii statelor. Lumea statelor naţionale este o lume construită pentru a păstra idealurile trecutului, şi în care schimbarea este limitată numai la cele necesare, o lume care se opune ‹schimbării de dragul schimbării. Dacă ordinea mondială este gândită astfel încât omogenitatea în interiorul fiecărui stat să fie maximizată, iar numărul statelor să fie minimizat, atunci acea ordine mondială este o ordine mondială naţionalistă, iar componentele ei sunt statele naţionale. Dacă sunt prea puţine state, şi fiecare dintre ele prea mare, atunci vor deveni eterogene în interior. Dacă sunt prea multe, vor diferi prea mult unul de celălalt. Există, totuşi, un număr optim de state, raportat la orice moment din evoluţia lor, în cadrul acestei ordini mondiale naţionaliste. Acest optim este determinat de limitele mijloacelor de comunicaţie şi transport şi de gradul dezvoltării politice şi sociale.Există, aşadar, o arhitectonică geopolitică mondială care să constituie o alternativă la modelul actual de globalizare unipolară. Naţionalismul este capabil să furnizeze, în condiţii de civilizaţie şi democraţie deplină, o matrice organizaţională a lumii viitorului, un tipar mai potrivit, mai valabil şi mai uman decât cel care ni se pregăteşte din umbră. Având ambiţia nietzscheană ca în zece fraze să spunem ceea ce altul spune într-o carte, ceea ce oricare altul nu spune într-o carte, avansăm ideea unui Decalog Naţionalist, aşa cum a fost conturat de către cercetătorii contemporani ai acestui fenomen magnific şi etern: 1) Totalitatea naţiunilor formează omenirea. 2) Nimeni nu poate pretinde că nu aparţine nici unei naţiuni. 3) Naţiunile sunt diviziunile naturale ale umanităţii. 4) Fiecare individ aparţine în mod organic unei naţiuni (nu doar prin alegere, prin exprimarea unei opţiuni). 5) Naţiunile există şi trebuie să continue să existe. 6) Naţiunile deţin monopolul formării statelor. 7) Nici o porţiune de teritoriu nu poate fi deţinută de o altă entitate în afara statului naţional. 8) Naţiunile sunt sacre. 9) Naţiunea conferă un statut special. 10) Naţiunile nu pot fi suprimate. În vremea noastră, unii definesc statul naţional ca fiind “un sistem politic în care funcţiile executive, legislative şi judecătoreşti fundamentale sunt centralizate în mâinile unui guvern naţional şi care permite în principiu participarea tuturor cetăţenilor adulţi, pe baze egalitare, la viaţă politică. Cele două caracteristici au dat naştere la dualitatea guvern – societate”. Noi rămânem la ideea exprimată cu decenii în urmă, că “factorul hotărâtor în zămislirea unei naţiuni e cel subiectiv, e conştiinţa unităţii care, fără discuţie, e opera statului modern. Se poate oare vorbi de o naţiune când sunt prezenţi numai factori externi, fără conştiinţa identităţii lor? Desigur că nu. Naţiunea, ca individualitate colectivă, e un produs al conştiinţei de sine, al reflecţiei aspupra condiţiilor ce ţin laolaltă o seamă de oameni. Pe scurt, naţiunea e un concept modern, şi închegarea ei coincide cu avântul noii cugetări. Naţiunea modernă se organizează în stat: idealul e statul naţional”.