Între pustiul Geţilor şi Basarabia

Conform cronicilor slave (ruse şi poloneze) cneazul Galiţiei, Iaroslav Osmonesel (1153-1187) a fost nevoit să ducă mai multe războaie cu Bolohovenii. În 1164 o cronică bizantină (Nicetas Choniates) pomeneşte pe Românii de la hotarul Galiţiei.

În 1231 cnezii bolohoveni l-au ajutat cu oastea lor pe Andrei al II-lea, regele Ungariei împotriva Galiţiei. În următorii 20 de ani au loc mai multe bătălii între bolohoveni şi galiţieni, dintre bolohoveni distingându-se un anumit cneaz Ştefan. Primul nume românesc în Basarabia ar fi însă voevodul Ploscânea al Brodnicilor, care ar fi luptat în 1223 la Kalka, alături de Tătari (deci împotriva ruşilor). Brodnici sunt pomeniţi prima dată într-o cronică din 1147 (amestecaţi în luptele civile ale prinţilor ruşi), cronică contemporană cu prima menţiune a Bolohovenilor. Împreună cu Cronica lui Nestor (foarte sumară în privinţa Românilor), acestea sunt primele menţiuni despre Românii din aceste ţinuturi (vezi Popa-Liseanu, G. Brătianu, Oreste Popescu).

 Cu privire la întrebarea cine sunt Bolohovenii şi Brodnicii, se admite în general că ei sunt Români. Referitor la originea numelor, controversa continuă şi astăzi. Voi aminti doar câteva păreri ce mi se par interesante. D. Onciul crede că "Brodnicii lui Ploscânea îşi trag denumirea de la vechiul nume al Prutului, Brutos".

Găsim forma aceasta într-o cronică bizantină, fapt ce poate fi considerat ca dovadă pentru teza lui Onciul. Ilarie Mintici crede că Brodnicii ar proveni din slavul "brodeaha", brodnic, ce înseamnă a umbla încontinuu, "ciobani cu turmele de oi". Noi i-am numi deci Mocani (cum a fost şi Bucur, în Bucureşti). A. Bunea şi Kogălniceanu scot "Brodic" din "brdo", munte, deci Brodnic ar fi muntean. Cel mai amănunţit studiu al problemei se găseşte la Al. Boldur (pentru cei interesaţi...). Bolohovenii n-au fost studiaţi îndeajuns.

Mi se pare foarte importantă informaţia despre ei deoarece ne ajută să lămurim felul în care ne numesc Ungurii pe noi, Olah, sursă (ca provenienţă) de la Slavii din Nord (deci nu din sud, cum susţin ei): Bolohoveni, Volohoveni, Voloh, Oloh, Olah, Ungurii preluând denumirea aceasta de la cei cu care au venit în contact în nordul României şi ne cunoşteau bine, Slavii nordici. Avem aici o dovadă extraordinară de continuitate pe teritoriul fostei Dacii, înainte de intrarea Ungurilor în Pusta Panonică.

Populaţia din Pocuţia, (S-E Galiţiei) numeşte şi astăzi pe Români "Volohe". În jurul lui 1400 exista o altă Basarabie, pe malul stâng al Dunării, între Turnu Severin şi Nistru (T. Porucic afirmă că se întindea până la Nistru), deci Basarabia Basarabilor. Unul din Basarabi, Mircea cel Mare (ori cel Bătrân), "Luceafărul Basarabilor" (cum îl numeşte Delavrancea), se intitula "...Mircia, Dei gratia voyevoda magnus terrae Basarabiae dominus." Ce cuprindea Basarabia se explică în titlul lui Mircea: " stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei (ce va deveni "Ţara Românească", Valahia) şi al părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului Herţeg şi domn al Banatului Severinului şi peste amândouă părţile pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mareşi al stăpânilor al cetăţii Dârstorului" (din condica veche a mănăstirii Cozia; P.P. Panaitescu). De la Basarab la Basarabia, cu analogia Bogdan-Bogdania (mai ales în documentele turceşti pentru Moldova).

Originea numelui Basarab necesită un studiu aparte, nu-l putem trata aici; vreau doar să menţionez că nu este un nume Cuman, aşa cum se admite oficial (vezi Haşdeu, Onciul, V. Lovinescu, etc.). S-a trecut apoi de la Basarabia Basarabilor la Basarabia Bugeacului. După opinia lui S. Mehedinţi, "poporul român a trăit asediat" până în secolul al XIX-lea, "sub presiunea concentrică a trei ramuri mongolice: Maghiari la apus, Tătari la Răsărit şi Turci la Miazăzi". Nistrul, simbolul geopolitic. Tyra-Geţii, adică Geţii-Nistrieni (Tzras-Nistru), "erau cei din urmă locuitori statornici ai Europei în faţa forţei nomazilor asiatici".

 Prin acest "Pustiu Getic" al lui Strabon, numit "Porţile Continentului" de către geograful Ratzel "un popr a împins alt popor şi toate s-au îmbulzit spre apus şi miazăzi", afectând întregul continent. Hunii, Avari, Bulgari, Maghiari, Pecenegi, Cumani, Tătari "toată această mongolime s-ar fi întins până în Alpi", susţinea Mehedinţi, dacă n-ar fi fost Carpaţii; ca un scut, ei au oprit galopul vijelios al nomazilor. Primejdia a cescut atunci când Maghiarii, manati din spate de Pecenegi (iar mai tarziu blocati in Pustiul Getilor de Cumani), trebuie sa mearga spre miazanoapte, ocolind Dacia, spre a intra în pusta Panoniei, între Tisa şi Dunăre. De aici ei ne-au lovit acum din spate, după ce au fost opriţi spre apus de către Germani.

Aşa se explică fenomenul "descălecării" din Ardeal, în toate derecţiile peste Carpaţi, inclusiv spre miazăzi, în "Muntenia" (şes populat de munteni) şi nu invers, cum afirmă adepţii teoriei imigraţioniste din sudul Dunării. Până şi codrii din câmpie i-au filtrat şi romanizat atât pe Slavi, cât şi pe Pecenegii şi Cumanii care au rămas printre noi, aşa zisele "păduri nebune" (codrii), Teleorman, Deleorman. Tot în toponime avem Vaslui, Covurlui, Fălciu, precum şi Tighina, Hotin şi Chişinău, denumiri cumane, rar în vocabular ne-au lăsat beciu, toiu, chibrit, habar, maidan, taman, murdar (în sens de femeie prostituată) (vezi A. Boldur). Bugeac este de asemenea o denumire cumană, bucak; "unghi", "colţ". Sub Roman I Moldova se întinde până la mare.

 Alexandru cel Bun preia tot limanul Nistrului, iclusiv Cetatea Albă, iar Ştefan cel Mare îi adaugă cetăţile Orhei şi Soroca. Moldovenii stau de strajă la vadurile fluviului, trecând dincolo de Nistru după ce i-au respins pe Tătari, născându-se o Moldovă nouă (ceea ce numin noi astăzi Transnistria). Sovieticii au creat în 1924 o "Republică Moldovenească", între Nistru şi Bug, o mărturie categorică a întinderii elementului românesc. Ca cetate de Cazaci, organizate de Ruşi, o avangardă pentru cucerirea stepei (interesant că Ukraina înseamnă de fapt "graniţă") au plecat şi Moldoveni "în vijelie". Românii au cucerit însă, mai mult decât cu spada, cu plugul şi cu sapa, precum şi cu păstoritul "Din Carpaţi", scrie Mehedinţi, "turmele coborau până la Marea Neagră în Dobrogea, până în Crimea şi chiar mai departe de Marea Azovului, spre Caucaz, Caspica şi stepele transcaspiene.

 După cum nomadismul superlativ este un fenomen asiatic, tot aşa, transhumanţa este în stil mare un fenomen european şi anume românesc". Aşadar, Românii se ancorau puternic pe pământul nou, nu ca tătarii care, nomazi înăscuţi fiind, hoinăreau cu hergheliile lor, prădând ici şi colo, la întâmplare. Uneori însuşi hatmanul căzacimii era ales dintre Moldoveni cum a fost Ion Potcoavă or Daniel Apostol. Insule lingvistice româneşti "mai mici şi mai mari, găsim şi dincolo de Nistru", scrie Sextil Puşcariu. "o suburbie a Odesei se numeşte "Moldovanca", iar în Crimea există un grup de 25 de sate ale căror locuitori români sunt din Transilvania." Când invaziile au încetat, stepele Bugeacului (sudul Basarabiei) au fost repopulate cu o varietate de colonişti: Bulgari, Germani, Cazaci, Zaporojeni, (fugari şi deportaţi), Ruşi, Ţigani, Găgăuţi, etc., astfel explicându-se mozaicul etnic al acestui colţ de Basarabie. Lucrurile au luat o altă întorsătură de la Petru cel Mare al Rusiei care-a hotărât să lipească Rusia de Europa. Considerându-se a treia Romă, Moscova privea de acum spre Tarigrad (Bizanţ, Constantinopol, Istanbul). Sub Petru I hotarele Rusiei nu cuprindeau încă Niprul. În 1772 atingeau Bugul, iar în 1792 ajungeau la Nistru. Sub pretextul că vor să apere creştinătatea ortodoxă a Pricipatelor Române împotriva Turcilor, Ruşii acum trec Nistrul, pentru ca 20 de ani mai târziu, în 1812 să ajungă la Prut anexând întreaga provincie dintre Prut şi Nistru (Basarabia) ce cuprindea 5 cetăţi puternice şi 685 de sate. Restul este istorie modernă...

 Sursa:

 [1] atheneum.ca/eseuri-culturale/intre-pustiul-getilor-si-basarabia