luni, 22 decembrie 2014


Conform celor de la stiripesurse.ro, Elena Udrea i-a cantat astazi lui Traian Basescu de fata cu sotia sa o melodie controversata pe care a mai intrepretat-o si prin diferite studiouri de televiziune. Elena Udrea a urcat pe scena unei berarii si a inceput sa cante, avandu-i printre spectatori si pe Traian si Maria Basescu. Internautii au uploadat deja pe internet un filmulet cu aceste scene si au facut comentarii despre un posibil "menage a trois".

 Atmosfera de harem pe care ne-o induce fotografia in care Traian Basescu apare atat cu sotia cat si cu Elena Udrea, ne face sa ne gandim daca presupusele origini asiatice ale lui Basescu chiar se dovedesc a fi adevarate. Nu stim cata lume a aflat pana acum de suspiciunile legate de originea lui Traian Basescu. Se spune ca ar fi la origine ba tatar, cuman, evreu, gagauz, multi mergand pe o origine mai degraba asiatica a acestuia.
   
Despre originea lui Basescu datorita infatisarii sale s-a vorbit chiar dinainte ca acesta sa devina presedinte al Romaniei. Culmea unul dintre cei care au investigat originile familiei Basescu  a fost chiar colegul sau din FSN Adrian Severin pe vremea cand inca erau tovarasi "de arme " .

Chiar daca Basescu a negat cu vehementa dovezi apar din ce in ce mai multe despre "samanta" care il face pe Basescu atat de agresiv cu dusmanii politici si chiar cu asa zisul sau "propriu" popor.
De pilda s-a aflat intamplator ca Raluca , fiica fratelui presedintelui , Mircea Basescu cunoaste si vorbeste foarte bine limba turca . Ori aceasta limba este o limba uneori cu pronuntie guturala , grea de invatat pentru cineva care nu are " talente" native.

Despre acest subiect profesorul Mustafa Mehmet a spus : "Basescu nu e tatar, ci cuman... localitatea dobrogeană unde s-a născut Preşedintele României, după ce a purtat timp de secole, denumirea turcească de Murfatlar (deformare din Muruvvetler), a primit numele de Basarabi. Cu alte cuvinte, Basarabii au reprezentat începutul unei etape cu totul nouă pentru istoria ulterioară. Se poate afirma că, de atunci şi până în zilele noastre, a evoluat în strânsă legătură cu desfăşurarea istoriei popoarelor turcice..."

Tot despre acest subiect a comentat si poetul Mircea Dinescu : "Acum imi dau seama de ce Basescu nu e uman, pentru ca el este cuman! Iar daca e turc, de asta ii place lui de Boc si-l tine la putere, ca in limba turca, Boc inseamna cacat! Uite cum se lamuresc toate lucrurile. la vremea lor..."
Bineinteles ca Basescu va nega informatiile :
Basescu: "Ha, ha, ha... Am io fata de tatar?"
„Nu sint tatar. Sint roman, cetatean roman“.
Dar tot asa cum a primit si a patra confirmare de "necoloborator" cine o sa-l mai creada ?
Elena Basescu: „Nu, mama, cum sa fie tatar?!”

In anul 2005 Basescu neaga ca ar fi tatar iar mama sa declarase ca nu are cunostinta ca in familia lor sa fi avut tatari. Convingerea lui Adrian Severin insa era ca Basescu este un element alogen.
Si altii si-au dat cu parerea despre originile etnice ale lui Basescu : "Basescu face parte din al treisprezecelea trib iudaic, un fel de evrei altoiti. Din tribul asta se trage si familia Hohenzollern. Casa regala si-a luat numele asta de la un munte, care i-a iesit in cale cand venea din Asia in Europa.", 
ZAHARIA SANDU, fan "Romania Mare"


Indiferent din ce etnie face parte Basescu , acesta a dat dovada de o agresivitate si de o viclenie demna de navalitorii migratori veniti de prin stepele Asiei atat in viata politica cat si in cea a "supusilor" sai.

Exact ca un adevarat han tatar acest individ a fost pus numai pe capatuiala si pe inavutirea sa , a familiei sale si a clicei sale de tatari si de achingii lasati sa jefuiasca Romania dupa pofta inimii.
Acum se explica de ce acest "ceva" care este pus cu sila pe tronul de la Cotroceni nu a aparat niciodata interesele Romaniei si ale romanilor : pentru ca el este un element alogen , scapat pe meleagurile noastre din greseala din seaua calului prin nu se stie inca ce accident.


Sursa:

 [1] stiripesurse.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea juridica pentru comentariile pe care le faceti pe acest site va apartine exclusiv dumneavoastra

Postări populare

Lista mea de bloguri

Comentarii