sâmbătă, 7 iunie 2014




Atat "Dacia preistorica ilustrata" cat si "Mandale dacice" sunt doua carti adresate in mod special copiilor care nu au mai fost realizate in aceasta maniera pana acum in Romania.

Sunt carti pentru copii, legende si adevaruri povestite intr-un stil usor de inteles : ilustrații, acestea fiind de cele mai multe ori un limbaj fără granițe. Moștenirea pe care o avem de la moșii și strămoșii noștri este bogată și frumoasă, dar trebuie să învățăm să ne bucuram de ea și nu s-o ignorăm.


Pentru „Dacia Preistorică Ilustrată”, Mihai Ionuț Grăjdeanu s-a documentat timp de 3 ani. A pornit de la cartea „Dacia Preistorică” a lui Nicolae Densușianu, o lucrare care îmbină mitologia cu descoperirile arheologice, dar mult prea mare pentru copiii din ziua de azi. Are peste 1000 de pagini! Pentru a fi pe înțelesul copiilor, a trebuit scurtată, îmbogățită cu alte descoperiri și elemente istorice, folosind un limbaj rapid și ușor de înțeles pentru tânăra generație de azi, considerând ilustrația, cea mai ușoară și directă cale de a ajunge la ei, de a le capta atenția, de a-i dezlipi pentru câteva minute de telefoanele mobile, calculatoare sau televizor.

Cartea povestește prin ilustrații și text, începuturile vieții pe teritoriul Daciei străvechi, ajungând până la civilizația danubiană (12.000 de ani î.e.n.). Va urma volumul 2, care va acoperi civilizația gumelnița, cucuteni, hamangia, vinca, vedica, apoi traco-geto-dacii până la civilizația pre-romană.

Mandala reprezintă o diagramă cosmologică folosită în meditaţie. Un asemenea cerc magic reuneşte în interiorul său mai multe forme geometrice concentrice, aşezate pe diferite niveluri vizuale.

Editura Curtea Veche a lansat volumul „Mandale Dacice”: „Zei, eroi, zâne și animale de legendă” o abordare curajoasă a artistului și autorului de benzi desenate și cărți ilustrate pentru copii, Mihai I. Grăjdeanu. Desenele sunt însoțite de textele jurnalistei Mădălina Corina Diaconu. Mandala reprezintă o diagramă cosmologică folosită în meditație, un cerc magic ce reunește în interiorul său mai multe forme geometrice concentrice, așezate pe diferite niveluri vizuale.

„Mandale Dacice” este o carte pentru copii care se află la granița dintre adevăr și legendă, și nu orice legendă, ci aceea din țara noastră, pe care toți copiii ar trebui să o cunoască și din care să-și aleagă eroii preferați. Burebista, Decebal, Zamolxis, Deceneu, Gaea, Hestia, sunt doar câteva dintre personajele care populează lumea magică a mandalelor. Este o abordare care va trece de graniţele cărţii cu text, pe care tinerii o răsfoiesc mai rar, oferindu-le si o lecţie de istorie pe care tinerii să şi-o dorească şi să şi-o însuşească, să-şi caute personajele preferate. Mandalele reunesc motive dacice şi, chiar dacă rostul lor este acela de a fi colorate în funcție de preferințe, fiecare formă și culoare are o anumită semnificație.

Surse:

http://daco-romania.ro/carte-0002

http://www.curteaveche.ro/mandale-dacice-vol-i.html

http://www.agerpres.ro/ots/2014/04/01/dubla-lansare-de-carte-la-fife-zlatna-14-25-18

http://www.curteaveche.ro/blog/2014/04/09/mandale-dacice-o-carte-magica-pentru-copii-la-editura-curtea-veche/

http://www.certitudinea.ro/articole/arte-vizuale/view/avanpremiera-unei-duble-lansari-dacia-preistorica-ilustrata-si-mandale-dacice




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea juridica pentru comentariile pe care le faceti pe acest site va apartine exclusiv dumneavoastra

Postări populare

Lista mea de bloguri

Comentarii